Minunile zburatoare

Privesc mii de flori, în zare,
Dar că zboară mi se pare…
De tulpină s-au desprins
Şi plutesc încet, ca-n vis?

Sunt imagini… uimitoare! Soarele, din raze, pare
C-a făcut steluţe mii,
Să-i încânte pe copii.

C-o pensulă fermecată,
Din culori de curcubeu,
Le pictează tot mereu,
Să încânte lumea toată.

Nu mă dumiresc şi pace!
Dar priveliştea îmi place!
Tot alerg şi-ncerc să prind,
Cu mânuţa să cuprind,

O steluţă lucitoare,
Sau floare cu aripioare.
“Mami! Mami, unde eşti?
Parcă suntem în poveşti!”

“Fluturaşi sunt, dragul meu,
Şi ei zboară tot mereu.
Dacă-i prinzi în palma ta,
Nu vor mai putea zbura!”

Şi când stam mai încurcat,
Pe năsuc s-a aşezat,
Mic şi blând un fluturaş,
Cu privire de poznaş.

Nu-i steluţă şi nici floare!
E-o minune zburătoare,
Creată de Dumnezeu,
Să ne-ncânte tot mereu!