Draga copilule

Draga copilule,
Incep aceasta scrisoare prin a-ti scrie cat de dor imi e de tine. Desi a trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai vazut, imaginea ta mi-e clara, ca o fotografie ce-o port mereu cu mine-n gand. E de-ajuns sa-nchid ochii si-ti simt prezenta.
Esti aici si te zbengui prin camera. Glasul tau vesel il aud in creier asemenea unui ecou de demult. E destul de sters, dar inca rasuna, inca mai simt acea vibratie stranie din rasul tau.
Pe atunci tineai in podul palmei clipele si zburai pana la nori cat ai clipi. Erai usor, copilule, ca un gand ce traverseaza mari si tari fara sa paraseasca cutia craniana. Erai jucaus, suflete, nu aveai griji sau responsabilitati. Totul era o joaca...totul trebuia sa fie o joaca.
Nu te ingradea nicio bariera mintala si judecai oamenii dupa zambet si privire. Daca te nemulrumea ceva era indeajuns sa plangi si cineva te ajuta, iti rezolva 'greutatea' prin care treceai, nu erai singur, pui de om.
Deschid ochii si dispari. Glasul tau se stinge, imaginea ta se sterge. Raman singura in fata oglinzii cu gandul dus spre tine. N-au mai ramas decat doi ochi, doi ochi ce-mi amintesc de tine. Sunt ochii tai, dealtfel, cei pe care i-ai purtat chiar tu. Au aceeasi sclipire, aceeaci culoare. Doar flacara ce arde-n ei nu e la fel de vie. Ai luat-o cu tine, copile, atunci cand ai plecat.
Si totusi, ma amagesc cu gandul ca esti o parte din mine. Eu nu sunt altceva decat rodul muncii tale. Nu sunt altceva decat prelungirile ramurilor tale. Din tine am crescut, asa cum cresc firele de iarba din pamant.
Te ador, suflete, pentru ceea ce ai fost, incerc sa accept ceea ce esti si sa-mi dau seama de ceea ce vei deveni.
Cu drag,
Eu, cea de acum